proiect

Susține cultura în educație

Versiune pentru imprimantaSend by emailVersiune PDF

Proiectul Susține cultura în educație își propune să construiască o bază solidă pentru realizarea unor programe de cultură cu o dimensiune educațională în România. Credem în beneficiile participării la actul cultural de la o vârstă tânără și în importanța acumulării critice a unui capital cultural semnificativ pentru fiecare individ și pentru comunitate. Dorim să aducem activitatea culturală în viața mai multor copii și tineri din România, prin întâlniri directe cu artiști și profesioniști din domeniul cultural, prin contactul cu creația artistică și patrimoniul cultural. Aceste întâlniri vrem să aibă loc acolo unde copiii trăiesc și învaţă și lansăm o provocare atât mediului cultural, cât și școlilor să imagineze și dezvolte programe adaptate prezenței culturii în educație. Suntem inspirați de programe de susținere a culturii în educație, cum este Rucsacul Cultural din Norvegia, și vrem să învățăm din experiența lor de peste 10 de ani. Ne propunem să sprijinim artiști și organizații culturale să își dezvolte publicul, iar cadrele didactice să descopere cum, prin parteneriate creative, își pot atinge mai bine obiectivele educaționale.

Din noiembrie 2014 până în aprilie 2016 realizăm activități de formare dedicate profesioniștilor din domeniul culturii și celor din educație, discutăm pe teme de actualitate, realizăm studii și analize despre potențialul culturii cu o dimensiune educațională în România și comunicăm cu autoritățile publice despre cum pot fi încurajate programe democratice și de calitate, care să aducă cultura în școală.

Susține cultura în educație este coordonat de Asociația MetruCub – resurse pentru cultură și realizat alături de Centrul pentru Educație și Formare „Sintagma”, Fundația Gabriela Tudor, Fundația pentru o societate deschisă și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”.

 

Obiectivele proiectului Susține cultura în educație:

 

CULTIVĂM COMPETENȚE

Creşterea competenţelor de dezvoltare de proiecte culturale în şcoli în rândul organizațiilor culturale şi educaţionale din România, prin organizarea de sesiuni de formare şi a unor întâlniri informale pe tematici variate privind locul culturii în educație.

 

ÎNȚELEGEM MAI BINE

O mai bună înţelegere a raţiunilor şi dinamicii implicării sectorului cultural în activităţi care privesc copii, tineri şi şcoli, şi a posibilităţii de dezvoltare a unor programe strategice de integrare a culturii în educaţie în România, prin realizarea de studii, analize și documentări cu privire la evoluția și situația prezentă a integrării artei în oferta educațională în România, inclusiv într-o perspectivă comparativă cu Norvegia şi programe din alte ţări.

 

NE CUNOAȘTEM

Dezvoltarea unei reţele de formare şi networking profesional care să aducă împreună actori educaţionali, interesaţi de potenţialul culturii în viaţa copiilor şi tinerilor, şi actori culturali dornici să se implice în educaţia şi formarea acestora.

 

PLEDĂM PENTRU O CAUZĂ COMUNĂ

Dezvoltarea unei comunităţi de advocacy pentru zona culturii în educaţie, aducând împreună specialişti şi practicieni în domeniu care înţeleg miza politicilor intersectoriale dintre cultură şi educaţie.

 

CONTRIBUIM LA BUNA GUVERNARE

Influenţarea deciziilor autorităţilor publice cu privire la problematica culturii în educaţie şi a posibilităţii de a dezvolta sau îmbunătăţi programe strategice pe în domeniu, prin informări periodice, documente de politici publice și în cadrul unui eveniment dedicat dialogului constructiv dintre autorităţile publice, membri ai reţelei şi experţi internaţionali.

 

FACEM LUCRURILE SĂ SE ÎNTÂMPLE

Organizaţii culturale neguvernamentale mai sustenabile şi cu o activitate diversificată, în sensul unor proiecte colaborative de prezenţă a culturii în educaţie datorită activităţilor de formare şi de networking la care iau parte.

 

Mai multe informații:

Raluca Iacob-Pop, coordonator de proiect, raluca.pop@m3culture.ro

www.m3culture.ro

www.culturaineducatie.ro (din martie 2015)

 

 

 

 

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială

 a granturilor SEE 2009 – 2014.

www.eeagrants.org ; www.fondong.fdsc.ro

Editorul materialului: Asociația MetruCub – resurse pentru cultură

Data publicării: Noiembrie 2014