publicație

Barometrul de Opinie Publică, mai 2001

14 mai 2001
Versiune pentru imprimantaSend by emailVersiune PDF

Viaţa ca satisfacţie, spaimă şi speranţă

Cum „merg lucrurile” în ţară? La mijlocul anului 2001, starea de spirit a populaţiei României se află încă sub semnul lui noiembrie 2000. Majoritatea evaluărilor pe care le fac oamenii poartă marca speranţei că noi alegeri au adus noi oportunităţi.

Deşi comparativ cu noiembrie 2000, în mai 2001 se înregistrează o pondere mai mare a celor care consideră că în prezent trăiesc mai bine decât cu un an în urmă, continuă să se manifeste un puternic proces de sărăcire. Nu ştim dacă este vorba de o sărăcire efectivă, obiectivă. Cert este că în plan subiectiv, a ceea ce cred oamenii despre propriile lor condiţii de viaţă, o astfel de sărăcire continuă în proporţii de masă. Cei care apreciază în prezent că o duc mai prost decât cu un an înainte reprezintă 39% din totalul celor intervievaţi (comparativ cu 61% în noiembrie 2000). Intensitatea maximă a procesului de sărăcire subiectivă se manifestă la nivelul categoriilor de persoane vârstnice, cu nivel redus al veniturilor şi cu stoc redus de relaţii sociale utile. Familiile numeroase din oraşele mari sunt în mod particular expuse acestui risc de sărăcire.
O substanţială revenire a unui tonus de optimism la nivelul populaţiei se bazează în primul rând pe speranţe electorale şi, secundar, pe o anume ameliorare a nivelului de viaţă.

Opiniile despre „direcţia în care merg lucrurile” sau declaraţiile în legătură cu motivele de îngrijorare sunt departe de a fi formulate „la întâmplare”. Citirea lor atentă, prin corelarea diferiţilor indicatori, trimite la concluzia că toate acestea sunt semnale în legătură cu dinamica resurselor de viaţă cotidiană. În seria acestor resurse care se compensează între ele, de maximă relevanţă sunt veniturile, educaţ

ie şi relaţiile. Relaţiile sociale utile au ajuns să compenseze în bună măsură deficitul de educaţie sau de venituri.
Principalele stări de spirit ale României sociale de astăzi par să fie segmentate sau ordonate la nivelul a şase „lumi” date de combinaţii diferite între categoriile sat-oraş pe de o parte şi tânăr-matur-bătrân , pe de altă parte. În interiorul acestor lumi de vârstă-locuire se regăsesc configuraţii specifice de spaime, speranţe, resurse şi proiecte de viaţă.

Sub aspectul resurselor şi localizării, cei mai critici în legătură cu viitorul ţării sunt tinerii cu educaţie relativ redusă din Transilvania. Populaţia educată din oraşe, indiferent de regiune istorică, are o viziune mai optimistă asupra societăţii. Sub aspect teritorial, gradul maxim de nemulţumire în legătură cu sensul schimbărilor la nivel naţional apare în comunele din Banat (79%) şi în oraşele din Crişana-Maramureş (63%). Nu înseamnă ca aici oamenii o duc cel mai rău ci numai că în astfel de regiuni se manifestă un decalaj puternic între aspiraţii şi realităţi. Un nivel redus al aspiraţiilor şi în consecinţă o pondere mai ridicată a celor care apreciază cu „lucrurile merg într-o direcţie bună” se înregistrează în oraşele din Moldova, Muntenia şi Dobrogea.


În concluzie, „ţara merge în direcţie bună” pentru cei care au resurse şi simpatizează noua putere iar pentru cei care o duc din ce în ce mai rău şi nu au resurse, firesc, aceeaşi ţară „merge în direcţie greşită”. Predomină categoria acestora din urmă.
 

Documente: